Imi place carnea! Foarte mult! De toate felurile: peste, fructe de mare, pui, vita, porc, vanat si ce-o mai fi.
Si chiar si mai tare-mi plac lactatele, cu branzeturile frantuzesti (cu cat mai cremoase si puturoase cu atat mai bine) sau celebra romaneasca de burduf in coaja de brad, sau cu laptele batut spumos si chefirul caucazian acidulat...
De oua ce sa mai spun - stiu sa prepar nenumarate retete, de la ochiuri romanesti delicioase pana la eggs benedict sofisticate (pentru care am de altfel si dispozitiv special de preparare!).
Mancarea nu mi-e deloc indiferenta. Dimpotriva. Sunt genul care calatoreste pentru explorari culinare - aleg destinatii ofertante gastronomic, imi caut cu grija pe net restaurante cu stele Michelin inainte sa plec, nu ma dau in laturi de la un "menu degustation" cu 5-7 feluri recomandate de chef...
Nu zic ca n-o sa mai mananc produse animale deloc, niciodata, vreodata, nicicand, in veci. Dar, uite, de 8 saptamani traiesc minunat fara ele! Da, de 2 luni sunt aproape vegana (cu 3 foarte mici exceptii cand am fost doar vegetariana) si destul de mandra de reusita asta!
Totul a-nceput neasteptat - mi-am pus aparat dentar (ce sa-i faci - mai bine mai tarziu decat deloc) si din cauza asta n-am mai putut mesteca vreo 2 saptamani. Asa ca am tinut-o pe supe creme de legume si smoothies de fructe...
Apoi intamplarea (sau norocul - am o meserie care ma ajuta sa cunosc mereu oameni interesanti si la curent cu tot ce-i nou sau pe val) a facut sa intalnesc cativa vegani convingatori care sa-mi spuna lucruri, sa-mi recomande filme, carti... Restul e evident.
Pentru viitor mi-am setat un obiectiv realist cred eu - 70% din timp vegana, 25% vegetariana, si 5% omnivora. 100% sanatoasa :)
Aici pe blog vreau sa vorbesc despre calatoria asta a mea - cu suisuri si coborasuri, cu bucurii si frustrari - de la omnivora mancacioasa la vegana cumpatata, de la sportiva de ocazie la activa constanta, practic de la un stil de viata comod la unul cu adevarat sanatos.
Sunt la inceput de drum - "vegana aspiranta" adica :) Sigur o sa am multe zile bune, dar si zile in care mai bine o sa trandavesc la un film prost decat sa ma duc la sala, sau o sa dau orice pe-un burger maison cu branza de capra de la French Bakery Le Restaurant si poate chiar o sa ma duc sa-l infulec - si voi vorbi deschis despre toate aceste momente.
O sa impartasesc ponturi - tot ce stiu sau ce descopar: restaurante unde se poate manca sanatos si totodata foarte gustos, retete geniale, ingrediente bio, magazine de unde ma aprovizionez, carti, filme, site-uri...
Sper astfel sa-mi exorcizez dorinta asta navalnica de a impartasi ceea ce aflu (ca sa nu-mi innebunesc prietenii cu subiectul asta) si, de ce nu, sa inspir pe cineva sa faca alegeri mai sanatoase...
Sunday, November 22, 2009
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment