Sambata mea perfecta la Londra

Alarma a sunat tarziu dupa ora de acasa, dar devreme inca aici. Aveam intalnire cu amica mea care locuieste la Londra si care a fost poate cea mai influenta persoana in ce priveste noul meu stil de viata. M-am vazut cu ea in Chelsea, la o clasa de yoga (oare cand o sa imi pot da si in Bucuresti intalniri cu prietenele la sala, in loc de obisnuitele cafenele pline de fum) si am mai stat un pic la povesti zen si o cana de ceai de iasomie...

Am luat-o apoi spre Portobello market (de neratat in Londra sambata)– de data asta m-au interesat insa mai putin tarabele cu accesorii vintage, si mai mult cele cu fructe si legume proaspete (mentionate in unul dintre filmele mele preferate, Notting Hill, deci… célèbre ☺).
Am stat aici cu orele, fascinata de spectacolul strazii (ok, recunosc, si de obiectele vintage). Am rezistat cu greu, dar cu succes tentatiilor culinare al caror miros ademenitor umplea aerul, pregatite sub ochii trecatorilor (cel mai greu a fost la paella valenciana, placintele tipic englezesti umplute cu carne si clatitele felurite dulci si sarate). Mi-am alungat poftele fredonand, uneori chiar si cu voce tare, pe muzica Rat Pack ce rasuna de la taraba cu CD-uri ce cred ca a prins radacini la intersectia cu Westbourne Grove… Unde mi-am dat “romantic randez-vous” cu iubitu' meu (fara de care n-ar fi putut fi sambata perfecta! din pacate el n-a putut pleca odata cu mine din tara, si a venit la o zi distanta – dar asta ne-a dat ocazia unei intalniri in Notting Hill) si impreuna am pornit in cautarea restaurantului perfect pentru intalnirea noastra perfecta.

N-am mers mai mult de 5 minute (cum sa n-o adori pe Londra!). Se numeste Daylesford Organic si este un loc plin de farmec si caracter de pe Westbourne, genul ala de spatiu unde, desi este totul sofisticat, te simti ca acasa, si unde fiecare detaliu iti umple inima de bucurie…
Nu e doar restaurant, ci si magazin (un soi de Delicateria mai mare, muuult mai frumoasa si mai organica)– mesele sunt cumva asezate printre rafturile cu produse, care ofera astfel un décor ingenios si apetisant. Uneori, ca sa ajungi la nu stiu ce dulceata de masline delicioasa depozitata pe-o policioara, undeva, trebuie sa-ti faca loc omul de la masa de langa… Noi l-am gasit adorabil (si probabil la fel in gaseste foarte multa lume – nu era nicio masa libera si ne-au facut rezervare peste 45 min.).

In timpul ramas am dat peste alt loc minunat – Planet Organic, un supermarket care vinde doar produse organice si “food to go… or to stay”. Mi-am cumparat de aici goji berries (da, sorelina, ti-am luat si tie ☺!), un produs de negasit la noi despre care am auzit ca are foarte multi anti-oxidanti.



Reveniti la Daylesford Organic, descoperim ca in bucatarie se gateste absolut delicios numai si numai cu produse organice! Nu este un local vegetarian (de altfel iubitul meu a mancat o super aspectuoasa friptura de vita), dar au cateva feluri speciale pentru diverse diete. Eu am luat o salata si un spicy pad thai (destul de asemanatoare ca aspect, dar foarte diferite ca gust) insotite de un vin rosu (pinot noir de Chile).

Totul a fost senzational, dar… la Daylesford Organic, cand spun “slow food” chiar vorbesc serios in toate privintele☺ Servirea e destul de lenta si am stat in restaurant pana s-a facut seara. Locul este insa very lovely si a meritat!

Ziua s-a incheiat apoteotic cu o plimbare prin Notting Hill si apoi un shopping mic la Harrods, etajul cu echipamente sportive. E acolo un brand foarte simpatic, Sweaty Betty , care face haine foarte dragute pentru yoga (de departe sportul meu favorit - de ce nu exista si in Bucuresti mai multe gym-uri unde se practica hatha yoga n-o sa inteleg niciodata). Mi-am luat si eu o pereche de panataloni si cea mai buna saltea de yoga posibila! Inchei aici cu scrisul, ca sa ma duc sa-ncerc cateva serii pe noua mea saltea…

Un smoothie cu bungalouri, anyone?

Vineri la Londra a fost cu alergatura (cum mereu incerc sa imbin utilul cu placutul, am venit aici si cu putina treaba legata de job) – n-am avut timp sa fac cine stie ce sau sa mananc cine stie pe unde; mi-am rezolvat treburile si m-am multumit bucuroasa cu 2 smoothies Innocent, un sandvis vegan de la Starbucks si seara 2 salate mici de fructe (pe care, din fericire, aici le gasesti la orice mini-market de cartier).
You got to love Innocent drinks! Cele mai bune smoothies (daca n-ar fi si pasteurizate, ar fi de-a dreptul per-fec-te!), cele mai amuzante etichete (singurele etichete din lume pe care sa mor sa le citesc in intregime), cel mai simpatic brand.
Mi-a placut ca au reusit sa ma surprinda si de data asta: sticlutele aratau absolut adorabil cu niste caciulite tricotate colorate (un proiect caritabil genial, creativ si eficient – Marea Tricoteala). In plus, am mai observat ceva senzational: au inceput sa puna ingrediente “la misto” pe eticheta. De exemplu: ½ banana, 1 mar, ½ mango, 0 bungalouri din anii ’50… Absolutely hilarious!!!

Gust amar

In mini-vacanta de 1 decembrie am decis sa merg la Londra, unul din orasele pe care le iubesc cel mai tare. Sunt aici, in South Kensington, cand scriu aceste randuri. Afara ploua marunt, “England style” cum ar zice lumea, dar mie nu mi se pare normal – Londra mi-e buna amica si ma trateaza cu soare cam de fiecare daca cand vin…

Soare era si vineri, cand am aterizat. Si asta mi-a pus imediat un zambet pe fata, dupa dezamagirea pe care am avut-o pe zbor.

Am ales Tarom-ul, o linie aeriana pe care eu o apreciez (ca mai toti romanii) si cu care calatoresc destul de des. A fost insa pentru prima data cand am zburat in noua mea ipostaza de vegana declarata - eram chiar usor entuziasmata de asta, foarte curioasa cum o sa fie… Am comandat cuminte meniu vegan inca de cand mi-am cumparat biletul si am reamintit asta cand mi-am facut check-in-ul.
Din pacate insa cei de la Tarom au uitat de mine. Mai intai mi s-a spus ca – dat fiind ca am meniu special – trebuie sa astept pana termina de servit restul pasagerilor (sincer, eu am vazut ca la alte linii aeriene se face taman invers). Apoi o stewardesa simpatica, dar vadit depasita de situatie, m-a anuntat ca s-a petrecut o incurcatura si mancarea mea vegana lipseste. M-a asigurat ca vor gasi o solutie si a avut dreptate: a revenit in cca. 5 minute cu o chifla, margarina, un mar si piure pentru bebelusi (nu glumesc – chiar pentru bebelusi, ambalat in borcanasele acelea mici).
Am mancat mar si am baut ceai pana la Londra si am ramas cu un gust amar. Nu de la ceai, ci de la experienta ratata. Noroc cu soarele de la sosire la Londra…

Supa crema de praz si dovlecei

Nu stiu altii cum sunt, dar eu sunt foooarte prietena cu supa crema. Si pentru ca azi aveam prin casa dovlecei (vreo 3, marisori) si praz (tot 3, sa nu ma acuze apoi de favoritisme), bio amandoua bineinteles (de la BioGood), si pentru ca ardeam sa incerc noua mea smanatana de soia despre care povesteam aici, iata ca m-am apucat de treaba! Am ales sa experimentez din nou - deci e vorba iar de o reteta originala. Pregatitul mi-a luat cu totul cam jumatate de ora si mi-au iesit vreo 6 portii sanatoase de supa.

Ce-am mai folosit:
- 3 catei de usturoi bio
- ulei de masline special pentru gatit (Olivier's & Co)
- 1/2 legatura marar (de la mama din gradina)
- legume si verdeturi pentru zeama (eu am pus niste ardei gras, un morcov, 2 tulpini de telina si o mana de valeriana, dar se poate folosi cam orice: radacinoase, ceapa, orice tip de verdeata sau salata, chiar si cartof)
- curry dulce (cam 1/2 lingurita), piper negru macinat si sare himalayana, toate certificate ecologic (Plafar)

Mai intai am pus la fiert legumele si verdeturile in 1.5 l apa cu un pic de sare, ca sa faca o zeama buna de folosit mai tarziu la supa mea crema. 10 minute de cand incepe sa clocoteasca apa sunt suficiente pentru un "vegetable broth" gustos si sanatos (ceea ce nu stiu cat se poate spune despre cuburile sau concentratele pe care le gasim in magazine).

Intre timp, direct in oala de supa, am calit la foc mic, in putin ulei de masline, prazul taiat felii. Cand feliile au inceput sa devina sticloase (5-7 minute), am adaugat dovleceii taiati cubulete, mararul tocat, usturoiul maruntit bine, sare, piper si praf de curry. Pe toate le-am lasat la calit inca 5-7 minute.
Cand credeau ca am uitat de ele, le-am surprins cu zeama de legume strecurata si le-am tinut sa fiarba bine pret de 5 minute.

Inainte de marele final, i-am ingaduit supei sa se racoreasca putin, asa ca am luat-o de pe foc vreo 10 minute. Apoi am pus-o in blender si am pasat-o pana a devenit cremoasa.

Reintoarsa in oala, dar acum intr-o noua textura mult mai fina, i-am adaugat supei cateva linguri de smanatana de soia si am avut rabdare pana - la foc foarte mic - a clocotit din nou pentru a atinge perfectiunea :)
In farfurie am servit-o cu o crenguta de marar si un strop de ulei de masline.
Nutrilicios!

Ki-life

Astazi am dat din intamplare de un nou (pentru mine, ca el inteleg ca nu-i deschis recent) magazin de produse naturiste. Ki-life (nu are site) e in Piata Amzei nr. 17 si m-a surprins placut prin diversitate. Nu au alimente proaspete (adica fructe sau legume, ca BioGood), dar am gasit aici o multime de produse bio si preparate naturale foarte greu de gasit in alte locuri (de exemplu o multime de ingrediente pentru mancare asiatica, pe care nu le-am vazut nici macar la Mega Image sau Metro).
Mi-am cumparat de la ei Soya Cuisine bio - adica un fel de smantana lichida din soia, pentru gatit, pe care n-am mai vazut-o nicaieri pana acum.

Cum fotografiem mancarea

Reteta de Pasta Primavera e facuta de mine - nu am reprodus o reteta existenta, ci am luat bits and pieces de la diverse retete pe care le-am mai tot vazut, pentru o combinatie noua, speciala - a mea :)

Bineinteles, si fotografia de la Pasta Primavera e facuta de mine! Cu un Cannon EOS 400D, la lumina naturala plus lumina calda de bec, FARA blitz! Nu m-a invatat nimeni, dar se pare ca m-am priceput un pic! Azi am citit in Decat o revista (pag. 24 si 26, sus) un foarte mic dar util articolas despre "Cum sa-ti fotografiezi mancarea mai bine" si am descoperit ca am respectat cateva reguli.

Data viitoare o sa fotografiez insa exact ca la carte (sau ca la revista) si sper ca de-acum inainte sa surprind cu imagini chiar si mai mouth-watering...

Pasta primavera

Se fac in cca. 15 minute. Sunt absolut delicioase!

Ingrediente pentru 2 portii sanatoase (si la propriu si la figurat):
- 1/2 punga (125g) de tagliatelle integrale bio, sare himalayana (Plafar)
- 1 zucchini sau dovlecel bio, 1 pahar mazare congelata bio, 8-10 rosii cerry bio, 4 catei de usturoi bio, ulei masline bio, 1/2 lamaie bio (BioGood)
- ulei de masline special pentru gatit (Oliviers)
- 1 punga baby spinach, 3 fire de menta proaspata, verdeturi italiene, piper mozaic macinat si chili iute (Carrefour)

Tagliatellele se pun la fiert in 3 l apa cocotita cu 1/2 lingutita de sare.
Zucchini se decojeste si se taie in betisoare de lungime si grosimea unui deget de doamna fina.
Cu 4-5 minute inainte ca pastele sa fie "al dente", in apa se adauga betisoarele de zucchini si mazarea congelata si se lasa la fiert impreuna. Cand sunt gata, se scurge apa, se adauga 2 linguri mari de ulei de masline bio, putina sare, piper, verdeturi si chili, coaja rasa si zeama de la lamaie si usturoiul taiat marunt.

Separat, in putin (foooarte putin) ulei de masline special pentru gatit, se caleste la foc mic spanacul. Apoi se adauga peste paste si totul se amesteca bine (cu grija insa, sa nu se striveasca betisoarele din zucchini).

In tigaia in care a fost calit spanacul, se pun jumatatile de rosii cu pulpa in jos si se lasa cateva minute la foc mai iute sa se rumeneasca. Se pun si ele apoi peste paste si se amesteca usor.

In farfurie, tagliatellele primavera se servesc cu putina menta proaspata tocata deasupra.
Va garantez - totul este nutrilicious!!!

Slabanoaga afurisita

... sau Skinny Bitch este o carte absolut amuzanta, dar care iti poate zdruncina serios (daca nu chiar schimba definitiv) opiniile despre modul in care te alimentezi. Am gasit in ea bucatile cele mai interesante din multe alte carti pe care le-am citit, precum si o lunga si consistenta lista de lecturi recomandate la final, ceea ce o transfoma intr-un instrument foarte util. In plus, maniera foarte directa, chiar ireverentioasa de adresare, o face usor si placut de citit pentru oamenii tineri care apreciaza stilul "no bullshit, no sugar-coating".

Exista si in limba romana, scoasa de editura All . Eu mi-am cumparat-o de la Diverta (magazinul de pe Magheru). Din pacate insa traducerea este slaba, iar daca esti vorbitor cat de cat bun de limba engleza vei tanji dupa original... Titlul variantei romanesti a fost pastrat in engleza - Skinny Bitch - si bine au facut, pentru ca traducerea din textul cartii este... bestie slabanoaga!? Sunt o multime de perle in textul romanesc - iaca inca un exemplu: "don't be a pussy" tradus cu "nu fii mitza" (cu iertare pentru "tz", dar "nu fii mata" este asa de interpretabil... ce bine-ar fi uneori sa am diacritce!).

Din cuprinsul cartii: adevarul despre carbohidrati, dieta cu carne moarta, alterata, descompusa, dezastrul lactatelor, minciunile despre proteine... Adica orice trebuie sa stii ca sa nu devii sau sa nu mai fii "o scroafa grasa, balonata si nefericita" :)

Provoc fiecare om care nu crede in dieta vegetariana sa citeasca aceasta carte (subtirica - doar 170 pagini) cu o minte deschisa. A! si inca ceva: cele doua autoare au creat si pentru barbati o carte, care se numeste - cum altfel :) - Skinny Bastard!

Ajutor de nadejde

E foarte greu sa fii vegan. Fara un ajutor serios in bucatarie :)
Iar eu l-am gasit: un robot de la Philips, care face foarte multe chestii - ceea ce inseamna ca nu am nevoie de mai multe aparate, ci doar de unul singur.
Configuraţia 3-în-1 permite montarea storcătorului de fructe, blenderului sau vasului pe aceeasi unitate centrala, astfel încât e nevoie de un minim de spaţiu.
Cum se vede si-n imagine, arata foarte contemporan (e din Aluminium Collection), deci nu-i nevoie sa-l ascund prin vreun dulap - il tin la vedere si la-ndemana, chiar pe blatul de lucru.
Cu el ma ajut la facut sucuri de fructe si legume (are un super storcator, care lasa pulpa foarte uscata), smoothies si supe creme, salate de orice fel, sau granola delicioasa...

Thanks!

Se cuvine sa-i multumesc celui care mi-a furnizat inspiratia pentru numele acestui blog. Ben Shaberman este eseist umoristic, iar cartea lui, The Vegan Monologues - pe care inca n-am citit-o :(, se aude c-ar fi un succes.

Le multumesc si celor care-au creat G-girl, nume cu care semnez acest blog (fara sa-mi arog vreo asemanare cu personajul - nu's nici wonder woman, nici maniaco-posesiva). De ce un pseudonim? Pentru a sublinia ca acest blog nu are legatura cu job-ul meu de toate zilele.

Citatu' saptamanii

Razbunarea animalelor

Decizia de a nu mai manca niciun tip de carne la mine nu a venit din dragoste pentru animale.

Desi am vazut in ultimul timp foarte multe filme care dezbat tema cruzimii fata de conlocuitorii planetei noastre (Earthling este poate cel mai emotionant si il recomand), desi am avut animale (de companie) si-mi sunt dragi toate sufletele astea, din pacate - recunosc - nu compasiunea fata de ele ma tine departe de carnea lor.



Frica pentru mine a fost un factor infinit mai motivant.
Frica de ce? I se spune "razbunarea animalelor". Este vorba despre modul lent dar sigur prin care animalele pe care noi le omoram pentru a le manca ne omoara la randul lor. Este vorba despre efectele super nocive (pana la cancer, diabet, probleme cardiace etc.) pe care le are asupra sanatatii noastre asa-numita dieta cu lesuri (ca sa citez dintr-o carte despre care voi scrie in curand). Pentru ca, daca stai sa te gandesti, oricum ne-ar placea sa-i spunem fripturii, tot cadavru de animal/pasare/peste e (si cand spui cadavru, sincer nu mai conteaza cat e de "proaspat")... Un cadavru care - daca nu iei carnea de la ce creste bunica prin curte sau nu pescuiesti pestele din apa curata - mai e si plin de chimicale, substante toxice si alte cele...

Asa ca... buna dimineata! Sa-ncepem ziua cu un smoothy de fructe, zic!

In loc de "salut"

Imi place carnea! Foarte mult! De toate felurile: peste, fructe de mare, pui, vita, porc, vanat si ce-o mai fi.
Si chiar si mai tare-mi plac lactatele, cu branzeturile frantuzesti (cu cat mai cremoase si puturoase cu atat mai bine) sau celebra romaneasca de burduf in coaja de brad, sau cu laptele batut spumos si chefirul caucazian acidulat...
De oua ce sa mai spun - stiu sa prepar nenumarate retete, de la ochiuri romanesti delicioase pana la eggs benedict sofisticate (pentru care am de altfel si dispozitiv special de preparare!).

Mancarea nu mi-e deloc indiferenta. Dimpotriva. Sunt genul care calatoreste pentru explorari culinare - aleg destinatii ofertante gastronomic, imi caut cu grija pe net restaurante cu stele Michelin inainte sa plec, nu ma dau in laturi de la un "menu degustation" cu 5-7 feluri recomandate de chef...

Nu zic ca n-o sa mai mananc produse animale deloc, niciodata, vreodata, nicicand, in veci. Dar, uite, de 8 saptamani traiesc minunat fara ele! Da, de 2 luni sunt aproape vegana (cu 3 foarte mici exceptii cand am fost doar vegetariana) si destul de mandra de reusita asta!

Totul a-nceput neasteptat - mi-am pus aparat dentar (ce sa-i faci - mai bine mai tarziu decat deloc) si din cauza asta n-am mai putut mesteca vreo 2 saptamani. Asa ca am tinut-o pe supe creme de legume si smoothies de fructe...
Apoi intamplarea (sau norocul - am o meserie care ma ajuta sa cunosc mereu oameni interesanti si la curent cu tot ce-i nou sau pe val) a facut sa intalnesc cativa vegani convingatori care sa-mi spuna lucruri, sa-mi recomande filme, carti... Restul e evident.

Pentru viitor mi-am setat un obiectiv realist cred eu - 70% din timp vegana, 25% vegetariana, si 5% omnivora. 100% sanatoasa :)

Aici pe blog vreau sa vorbesc despre calatoria asta a mea - cu suisuri si coborasuri, cu bucurii si frustrari - de la omnivora mancacioasa la vegana cumpatata, de la sportiva de ocazie la activa constanta, practic de la un stil de viata comod la unul cu adevarat sanatos.

Sunt la inceput de drum - "vegana aspiranta" adica :) Sigur o sa am multe zile bune, dar si zile in care mai bine o sa trandavesc la un film prost decat sa ma duc la sala, sau o sa dau orice pe-un burger maison cu branza de capra de la French Bakery Le Restaurant si poate chiar o sa ma duc sa-l infulec - si voi vorbi deschis despre toate aceste momente.

O sa impartasesc ponturi - tot ce stiu sau ce descopar: restaurante unde se poate manca sanatos si totodata foarte gustos, retete geniale, ingrediente bio, magazine de unde ma aprovizionez, carti, filme, site-uri...

Sper astfel sa-mi exorcizez dorinta asta navalnica de a impartasi ceea ce aflu (ca sa nu-mi innebunesc prietenii cu subiectul asta) si, de ce nu, sa inspir pe cineva sa faca alegeri mai sanatoase...