Monday, January 11, 2010

Argentina: veni, vidi, vici!

Vacanta asta a fost - de departe - cea mai dorita dintre toate. Iubitu' o viseaza de-o viata, iar eu am invatat sa o astept alaturi de el de cand suntem impreuna...

Argentina are un sunet aventuros aparte: de la America de Sud, de la Patagonia, de la Tara de Foc si Ushuaia si Fin del Mundo , de la tango si milonga, si vinul rosu de Mendoza (asupra caruia nu voi insista, pentru ca sunt convinsa ca iubitu' va scrie o poveste intreaga pe blogul lui)... Dar pentru tanara vegana din mine si un suntet strident, de alarma, de la legendara beef steak.

Am planificat vacanta asta cu multe luni in urma, cand a fi vegan era ceva de domeniul fanteziei pentru mine, iar la auzul cuvintelor lomo de bife jugoso (muschi de vita in sange) imi lasa gura apa instantaneu. Argentina imi parea atunci - si culinar vorbind - taramul fagaduintei: tara fripturii perfecte!

Intre timp insa, iata-ma, vegana! Deci ce-i de facut?
Ce altceva decat sa fac apel la cele 5 procente in care, potrivit propriilor mele reguli, mi-am ingaduit sa fiu... omnivora! :) Ce altceva decat sa onorez cultura gastronomica argentiniana si sa dau curs viselor carnivore din trecut! Ce altceva decat sa merg si sa ma infrupt din cea mai buna friptura din lume!

In "Eat, pray, love" Elizabeth Gilbert aflata in Italia face un rationament simpatic: daca te gandesti ca cea mai buna pizza din lume se mananca in Italia, si cea mai buna pizza din Italia se mananca la Napoli, si cea mai buna pizza din Napoli se mananca la Pizzeria da Michele, si cea mai buna pizza de aici este Pizza Margherita cu mozzarella, inseamna ca aceasta pizza este... well... cea mai buna pizza din lume :)

Pe acelasi rationament mi-am cautat si eu festinul: cea mai buna friptura de vita din lume e in Argentina, cea mai buna din Argentina la Buenos Aires, cea mai buna de aici la celebra parrilla Cabana Las Lilas, iar cea mai laudata din meniu (their signature cut) "ojo de bife". Asa ca Ojo de Bife sa fie - in cinstea Argentinei!

Riscul (si-asa am inteles de ce amica mea vegana din Londra se amuza scriindu-mi beef stake) era ca ar fi putut sa-mi placa atat de tare incat sa-mi zdruncine toate convingerile vegane. Asa ca am asteptat-o emotionata dar si speriata de reintalnirea cu gustul atat de prieten odata, dornica dar si tematoare in acelasi timp sa aud cantandu-mi in cap "corul de ingeri", care n-apare decat cand savoarea atinge excelenta...

Dar n-a cantat. Oricum nu corul de ingeri. Mai degraba un cor de copii...
Cum nu ma indoiesc ca ojo de bife de la Cabana Las Lilas era intocmai pe cat de bun se presupunea ca trebuie sa fie (dupa plescaiturile pofticioase si satisfacute ale celor de la mesele vecine), nu pot decat sa concluzionez ca mi s-au schimbat gusturile, asa cum am fost avertizata ca se va intampla! Din toata minunatia de mancaruri aduse pe masa, eu m-am delectat cel mai tare cu savuroasele legume la gratar din garnitura...Asa ca, Argentina, cu tot respectul: veni, vidi, vici! Cu V de la vegan :)

2 comments:

Marmelade said...

deci, sa itelegem ca pana la urma n-ai rezistat si tot ai bagat carne in gura! ntz ntz ;)

G girl said...

:)
De data asta a fost decizie constienta, si nu pornire pofticioasa. Inca de cand am plecat de acasa mi-am spus ca trebuie sa incerc friptura de vita argetiniana la ea acasa! Ma bucur ca am facut-o: am spulberat si orice urma de indoiala ca as putea trai fara carne...